Ministrul ucrainean de interne, Arsen Avakov, a facut apel la protestatari sa nu mai blocheze sediul televiziunii NewsOne, dupa ce, duminica seara, zeci de activisti imbracati in haine de camuflaj au blocat cu saci de nisip si sarma ghimpata intrarea in sediul postului, detinut de Evhen Muraev, un deputat al opozitiei pro-ruse, potrivit ziarului "Ukrainska Pravda" citat de Rador.

Intr-un mesaj postat pe Twitter, ministrul ucrainean de interne a scris ca "Muraev este un ticalos si provocator", insa a facut apel la manifestanti sa nu mai blocheze televiziunea.

Totodata, Avakov considera ca "proprietarii si editorii televiziunii trebuie sa inceteze sa mai provoace oamenii". Amintim ca barbati imbracati in haine de camuflaj au blocat, duminica, intrarea in sediul televiziunii NewsOne, folosind saci de nisip si sarma ghimpata. Manifestantii cer ca proprietarul televiziunii sa-si ceara scuze public pentru o serie de "declaratii separatiste si ofensatoare" la adresa protestatarilor pro-europeni din 2013-2014, pe care i-a acuzat ca au organizat o "lovitura de stat" in Ucraina.

Luni dimineata, activistii au cerut concedierea "prezentatorilor tradatori" si schimbarea politicii editoriale a televiziunii din "pro-Kremlin" in "pro-patriotism si pro-ucraineana". Televiziunea NewsOne acuza un atac al radicalilor, ca urmare a faptului ca a transmis protestul anticoruptie organizat duminica de fostul presedinte georgian Mihail Saakasvili