Papa Francisc a decis sa interzica, incepand din 2018, vanzarea de tigarete in magazinul fara taxe de unde isi pot face cumpararturile angajatii Vaticanului, relateaza AFP, scrie News.ro.

"Motivul este foarte simplu: Sfantul Scaun nu poate sa contibuie la o activitate care afecteaza in mod clar sanatatea oamenilor", a explicat joi un purtator de cuvant, Greg Burke, intr-un comunicat.

"Niciun profit nu poate sa fie legitim daca pune vieti in pericol", a adaugat el, recunoscand - insa fara sa dea date - ca tigaretele vandute la pret redus reprezinta "o sursa de venit pentru Sfantul Scaun".

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), consumul de tutun se afla la originea a sapte milioane de morti in lume anual, a amintit Vaticanul.

Papa Francisc, caruia i-a fost indepartat un plaman la varsta de 20 de ani, nu fumeaza, spre deosebire de personajul papal interpretat de actorul Jude Law in serialul de succes "The Young Pope", care "sudeaza" tigarile.

Insa statele pontificale au fost printre primele care au importat tutunul, iar pe gravuri vechi sunt infatisati papi prizand.

In 2002, Vaticanul a promulgat, inaintea Italiei, o lege care interzice fumatul in localuri publice, fara sa interzica vanzarea de cartuse de tigarete in magazinul sau de stat.

Mica gara a Vaticanului, oferita papalitatii de Benito Mussolini si care nu a fost utilizata aproape deloc, a fost transformata in 2003 intr-un mare magazin de lux pentru o potentiala clientela de 5.000-6.000 de privilegiati, angajati si pensionari ai Vaticanului, dar si unor membri ai abmasadelor de la Sfantul Scaun.

Ei vor putea sa continue sa cumpere genti si valize, ceasuri, gadgeturi electronice, parfumuri si haine de marca - care nu au nimic ecleziastic - fara vreo taxa.

Ei dispun de asemenea de un magazin alimentar si de o statie de carburant cu tarifuri care sfideaza orice concurenta.