Autorităţile bulgare trebuie să îşi formuleze foarte atent priorităţile când iau decizii cu privire la achiziţionarea de avioane noi pentru aviaţia noastră de luptă, a spus ambasadorul american în Bulgaria, Eric Rubin, pentru bTv, citata de Rador.

"Este foarte important ca acestea să fie compatibile cu ceea ce folosesc SUA şi celelalte state membre NATO, inclusiv celelalte state în regiune. Acest lucru e important nu doar în cazul exerciţiilor, ci şi în cazul unor operaţiuni speciale, ca forţele aeriene să poată să se disloce împreună foarte uşor, cunoscând dotările proprii", a spus el.

Diplomatul a adăugat că SUA susţin modernizarea, însă decizia aparţine în totalitate autorităţilor bulgare. "Noi susţinem modernizarea. Noi susţinem decizia Parlamentului bulgar de a finanţa modernizarea. Pentru Bulgarie este o necesitate să achiziţioneze instalaţii moderne în toate sferele forţelor sale armate. Cred că guvernul, preşedintele şi majoritatea parlamentară gândesc la unison în această privinţă. În acest sens, noi suntem cei care trebuie să spună ce dotări trebuie comandate, trebuie să se vorbească de priorităţile privitoare la comanda acestor dotări noi şi constisitoare", a explicat el. La întrebarea dacă Rusia este o ameninţare pentru Bulgaria, ambasadorul a amintit că acesta este punctul de vedere al multor state vestice, inclusiv al Uniunii Europene.

"Cred că poziţia noastră cu privire la sancţiuni este aceeaşi cu poziţia UE, că aceasta este o poziţie puternică, pe care noi o formăm împreună - SUA, UE, Canada, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, precum şi alte câteva state -, şi această poziţie arată foarte clar că trebuie să existe o presiune asupra tuturor statelor implicate în acest conflict tragic în Ucraina, însă foarte concret asupra Rusiei, care a încercat să anexeze Crimeea în mod ilegal, în contradicţie cu dreptul internaţional. Rusia e cea care nu îşi duce la îndeplinire angajamentele în conformitate cu Acordul de la Minsk. Acum există propunerea de a se trimite forţe de menţinere a păcii, iar acesta este un lucru despre care am spus că trebuie să vorbim, pentru că susţinem orice efort ce încercă să pună capăt acestui conflict", a spus ambasadorul. El a adăugat că aliaţii trebuie să rămână uniţi în ceea ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei şi să ia împreună aceste decizii. "Sper să văd ridicarea sancţiunilor, pentru că - în opinia mea - asta ar însemna că şi conflictul se apropie de sfârşit şi că integritatea teritorială a Ucrainei va fi din nou respectată, deci asta ar fi o veste bună", a spus ambasadorul.