Atacul armat de duminica seara de la Las Vegas, al carui bilant provizoriu era de cel putin 58 de morti si peste 515 raniti, este cel mai sangeros comis in Statele Unite dupa al Doilea Razboi Mondial, relateaza AFP, care prezinta principalele atacuri armate in aceasta tara in ultimii 25 de ani, citeaza News.ro.

LAS VEGAS: CEL PUTIN 58 DE MORTI

Pe 1 octombrie 2017, Stephen Paddock, un barbat in varsta de 64 de ani, deschide focul, de la etajul al 32-lea al hotelului cazinou Mandalay Bay, asupra spectatorilor care asistau in aer liber la un concert country la Las Vegas. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic, insa FBI a respins revendicarea.

CLUBUL GAY PULSE DE LA ORLANDO: 49 DE MORTI

La 12 iunie 2016, un american de origine afgana, Omar Mateen, ucide 49 de persoane si raneste alte cel putin 50 intr-un club gay, la Orlando, in Florida, comitand cel mai sangeros atentat in Statele Unite de la cele de la 11 septembrie 2001. Dupa trei ore de negocieri, fortele de ordine dau asaltul si il impusca pe atacator. Organizatia Statul Islamic, careia teroristul i-a jurat credinta, revendica masacrul.

VIRGINIA TECH: 32 DE MORTI

Pe 16 aprilie 2007, un student in varsta de 23 de ani de origine coreeana omoara 32 de persoane, dupa care se sinucide in campusul Universitatii Virginia Tech, la Blacksburg, in Virginia (est).

SCOALA PRIMARA SANDY HOOK: 26 DE MORTI

La 14 decembrie 2012, un tanar ucide 26 de persoane - 20 de copii - in scoala Sandy Hook, la Newtown, in Connecticut (nord-vest), dupa care se sinucide.

KILLEEN, TEXAS: 22 DE MORTI

Pe 16 octombrie 1991, un barbat omoara 22 de persoane intr-un restaurant de la Killeen, in Texas, si raneste ale aproximativ 20, dupa care se sinucide.

SAN BERNARDINO: 14 MORTI

La 2 decembrie 2015, un cuplu casatorit de islamisti radicalizati de origine pakistaneza deschid focul in timpul unei mese de Craciun la San Bernardino, in California (vest), un atac soldat cu 14 morti si 22 de raniti.

FORT HOOD: 13 MORTI

Pe 5 noiembrie 2009, un psihiatru militar de origine palestiniana declanseaza cel mai grav atac armat dintr-o baza miliatra americana, omorand 13 persoane si ranind alte 32 la Fort Hood, in Texas (sud), inainte sa fie ranit si imobilizat.

CENTRUL DE PRIMIRE AL IMIGRANTILOR DE LA BINGHAMPTON: 13 MORTI

La 3 aprilie 2009, un barbat de origine vietnameza ucide 13 persoane intr-un centru de primire a imigrantilor, la Binghamton, in statul New York (nord-est).

NAVY YARD WASHINGTON: 12 MORTI

Pe 16 septembrie 2013, un barbat care lucra ca subcontractor la Departamentul Apararii deschide focul in birourile Marinei americane, la Washington DC, omorand 12 persoane, dupa care este ucis de politie.

AURORA: 12 MORTI

La 20 iulie 2012, un tanar puternic inarmat patrunde intr-un multiplex din Aurora, in Colorado (vest) si deschide focul asupra publicului unui spectacol "Batman", la miezul noptii, ucigand 12 oameni si ranind alti 70. Autorul baii de sange, James Holmes, a fost condamnat in august 2015 la inchisoare pe viata, fara posibilitatea sa fie eliberat.

COLUMBINE: 12 MORTI

Pe 20 aprilie 1999, la Littleton, in Colorado (vest), doi liceeni deschid focul la Liceul Columbine si omoara 12 elevi si un profesor si ranesc alte 24 de persoane. Cei doi atacatori se sinucid la locul masacrului.