Grupul Operational de Trupe Ruse (GOTR) din Transnistria a efectuat un nou exercitiu militar in regiune, cu participarea unitatilor de logistica, potrivit unui comunicat al Ministerului Apararii de la Moscova, transmiteRadio Chisinau.

Exercitiu al militarilor rusi de dincolo de NistruFoto: Radio Chisinau

Conform scenariului, militarii au fost ridicati la un semnal de alarma si au realizat un mars fortat pe distanta de 20 de kilometri cu 20 de unitati de tehnica militara. La sosirea in zona specificata, specialistii au indeplinit sarcinile de instalare a bucatariilor militare, bailor si unei statii de alimentare cu combustibili. De asemenea, au fost facute exercitii de asigurare materiala a contingentului in conditii de campanie, relateaza agentia oficiala de la Tiraspol "Novosti PMR".

La fel, o atentie deosebita a fost acordata actiunilor in cazul unui atac al detasamente de diversionisti ai inamicului conventional pe parcursul operatiunii de livrare a produselor alimentare si combustibililor.

In mod obisnuit, Ministerul rus al Aparaii insista ca "exercitiul a purtat un caracter planificat si s-a desfasurat in conformitate cu planul pregatirii militare a trupelor din Districtul militar de Vest".

Radio Chisinau aminteste ca Ministerul de Externe si cel al Apararii de la Chisinau au protestat in repetate randuri in legatura cu desfasurarea unor exercitii militare organizate de comandamentul trupelor ruse din Transnistria, adesea in colaborare cu fortele militare ale regimului separatist de la Tiraspol, acestea fiind insa constant ignorate de autoritatile de la Moscova.