Mii de demonstranti fluturand steaguri spaniole au manifestat sambata, la Barcelona, in favoarea unitatii Spaniei si impotriva unui referendum pentru independenta Cataloniei, pe care autoritatile regionale intentioneaza sa-l organizeze duminica, relateaza Reuters.

Manifestanti impotriva referendumului din CataloniaFoto: Agerpres/EPA

Multimea de manifestanti a umplut o piata din centrul Barcelonei, in care se afla sediul guvernului regional catalan, precum si primaria orasului.

Mii de persoane au manifestat sambata si in capitala Madrid si in alte mari orase ale tarii, pentru a "apara unitatea Spaniei".

Aproape 5,5 milioane de alegatori sunt asteptati duminica la urne pentru a se pronunta asupra independentei Cataloniei, intr-un scrutin marcat de numeroase controverse, pe care Madridul l-a declarat ilegal. In perioada care a precedat referendumul au avut loc manifestatii de sprijin fata de independenta Cataloniei, dar si mitinguri ale celor care se opun separarii.