Preşedintelui regiunii kurde din Irak, Massud Barzani, îi place această comparaţie. A utilizat-o în faţa preşedintelui american George Bush, în 2006: "Dacă Washingtonul ar fi făcut Texasului ce a făcut Bagdadul kurzilor, Texasul nu ar mai face parte din Statele Unite", scrie ziarul elvetian Le Temps intr-o analiza citata de Rador.

Aceeaşi formulă a repetat-o Barzani vineri, în faţa unei mulţimi uriaşe de zeci de mii de persoane, gata să-l aclame pe principalul stadion de fotbal din Erbil. Apoi, celor care încă se mai îndoiau, le-a spus: “Nu voi reveni asupra referendumului. Nu pot să-mi decepţionez poporul”.

O căutare de peste un secol

În lipsa unei lovituri de teatru de ultim moment, din ce în ce mai improbabilă, dar încă posibilă, zarurile sunt deci aruncate. Luni, populaţia regiunii atonome kurde din Irak – dar şi din “zonele disputate” între Erbil şi Bagdad, după modelul marelui oraş Kirkuk – ar urma să fie chemată să se pronunţe asupra adeziunii sale la ideea unui viitor stat independent. Un referendum care corespunde unei căutări de un secol pentru kurzi şi al cărei rezultat pozitiv este neîndoielnic. Dar şi o consultare care apare ca un şut într-un furnicar. În rolul furnicarului: o regiune în foc şi sînge astăzi, străbătută de multe războaie şi sfâşiată de poftele ireconciliabile ale tuturor puterilor regionale.

Liderii kurzi irakieni nu fac un mister din asta. E vorba pentru ei să culeagă roadele luptei duse contra organizaţiei Stat Islamic (SI), în care peshmergas (combatanţii) au jucat unul din primele roluri. De la Statele Unite la ţările europene, de la Bagdad la Iran, toată lumea părea alături de ei, de vreme ce kurzii luptau împotriva jihadiştilor. Calcul greşit? La apropierea referendumului, dimpotrivă, fiecare a început să promită ce e mai rău autorităţilor de la Erbil dacă se încăpăţânează s-o continue pe acest drum: Bagdadul, desigur, dar şi Statele Unite, Franţa, Naţiunile Unite, Turcia sau Iranul şi-au înmulţit presiunile sub diverse forme. Nu mai există decât Israelul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite care, din motive care nu au nimic de-a face cu fericirea kurzilor, par să se entuziasmeze în faţa loviturii lor de forţă.

Presiunea extremiştilor şiiţi

În trecere prin Geneva săptămâna asta, Halland Hurmiz Georges, secretarul Consilului provincial din Erbil şi membru al comisiei pentru referendum, îşi umflă totuşi pieptul: “Noi nu vrem conflict, dar suntem gata”, spunea el. “Am dus trei ani de război împotriva Daech (acronimul arab pentru SI). Nu avem nevoie de nimeni să ne apere”.

Poate. Totuşi orizontul este deosebit de întunecat la Erbil. La Bagdad, prim-ministrul, Haïder al-Abadi, şi-a înmulţit avertismentele, ridicând tonul deosebit de mult. Supus şi el unor puternice presiuni din partea sectoarelor extremiste şiite, cărora le suflă vântul în pânze din cauza războiului, premierul poate cu greu să se arate înţelegător. Va trebui căutat sprijin în altă parte. Dar tocmai aici e problema: “Dacă referendumul provoacă o escaladare cu Bagdadul, politicienii kurzi vor trebui să se orienteze spre Turcia şi Iran şi dependent lor faţă de aceste state va creşte”, scrie Maria Fantappie, specialistă în Irak în cadrul organizaţiei Internaţional Crisis Group.

Blindate turceşti masate la frontieră

Până acum, în ciuda profundei neîncrederi, aceste două state au permis Kurdistanului irakian să se menţină pe linia de plutire, chiar să crească economic în anumite perioade.Turcia este unul din principalii investitori în Kurdistanul irakian şi prin această ţară tranzitează cea mai mare parte a petrolului provenind din această regiune. Fără îndoială, pe această strânsă relaţie economică se baza Massud Barzani pentru a linguşi Ankara. Rău a făcut.

Turcia a fluturat… Tratatul de la Lausanne din 1923, care îi dă dreptul să-şi manifeste nemulţumirea în cazul “vreunei schimbări în starea actuală a teritoriilor”. Zis şi făcut: Turcia a şi masat blindate la frontieră, atât pare de neconceput pentru preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, să vadă dezvoltându-se ideea unui stat kurd în Irak, care ar spori înverşunarea kurzilor din Turcia şi din Siria.

Riscuri de război civil

Calculul nu e diferit nici în Iran, în aşa măsură încât în ciuda divergenţelor lor, Ankara, Teheranul şi Bagdadul au decis să facă front comun pentru a se opune referendumului de luni. Primul rezultat? Fratele duşman al PDK-ului lui Massud Barzani, UPK-ul clanului Talabani părea, vineri, gata să dea înapoi şi să facă apel la anularea referendunului. O lovitură de trăznet spectaculoasă. Şi ameninţătoare: PDK şi UPK au mai cunoscut în trecut un război ucigător, evident, exploatat din plin de puterile regionale.

De multă vreme, Massud Barzani a dat întregului Kurdistan irakian forma unei puteri despotice. Deşi mandatul lui prezidenţial trebuia, teoretic, să se încheie în 2013, el şi-a pus membrii familiei în toate posturile cheie şi, în faţa protestelor opoziţiei, a închis parlamentul local de un an. În realitate, mulţi sunt cei care explică ţinerea acestui referendum ca un mijloc pentru el să încerce să închidă gură criticilor. “Un stat kurd independent va rămâne un simplu vis încă multă vreme”, rezumă situaţia Dana Nawzar Jaf, cercetător la Durham University. “Farsa pusă la cale de Barzani nu numai că nu va grăbi venirea acesui vis, dar îl va ucide de-a binelea”.