Secretarul american al Apararii, Jim Mattis, a confirmat duminica faptul ca Administratia Trump a decis o noua strategie pentru Afganistan, dupa o dezbatere "riguroasa", dar a precizat ca ii revine presedintelui sarcina de a o anunta, transmite AFP.

James MattisFoto: AGERPRES

Aceasta decizie, in legatura cu care Mattis a refuzat sa ofere detalii, vine dupa luni de speculatii de a se sti daca Donald Trump, nemultumit de impasul de pe teren dupa 16 ani de razboi in Afganistan, va da unda verde Pentagonului pentru un efort militar sporit in aceasta tara.

Jim Mattis a parut multumit de ceea ce a descris drept o evaluare amanuntita a politicii (privind Afganistanul) de catre o mare parte a cabinetului presedintelui si de inalti responsabili din domeniul securitatii, vineri, la Camp David, resedinta prezidentiala situata la nord de Washington.

Donald Trump a avut pe masa optiuni foarte diferite, precum retragerea trupelor din Afganistan sau intensificarea eforturilor pentru invingerea talibanilor. In luna iunie, el a autorizat o crestere a numarului de trupe, peste efectivul de 8.400 de militari deja prezenti acolo, potrivit estimarilor. A fost evocata cifra de 4.000 de soldati suplimentari.

Seful Pentagonului Jim Mattis a refuzat insa sa ia direct masuri inainte de a fi stabilite clar cifrele si inainte ca presedintele sa ofere o idee mai clara despre strategia pe care intentioneaza sa o adopte per ansamblu in aceasta tara.

"Presedintele a trebuit sa ia o decizie strategica", a declarat secretarul Apararii. "Cred ca are nevoie de weekend pentru a-si da seama cum le-o va explica americanilor", a aratat el.