Tbilisi a denuntat o vizita a presedintelui rus Vladimir Putin in Abhazia, un teritoriu georgian separatist care si-a proclamat independenta fata de Georgia si caruia Moscova i-a recunoscut independenta dupa un razboi-fulger, in perioada 7-16 august 2008, relateaza news.ro care citeaza AFP.

Aceasta vizita a lui Putin, la noua ani dupa acest razboi, este ''continuarea politicii deliberate a Moscovei impotriva Georgiei'', a dat asigurari intr-un comunicat Ministerul georgian de Externe, potrivit agentiei ruse de presa Interfax.

Rusia trebuie ''sa-si inceteze provocarile la adresa Georgiei si sa respecte intergritatea teritoriala a (acestui) stat suveran'', cere ministerul georgian.

In cursul vizitei sale, Vladimir Putin a declarat ca Rusia va continua sa ''garanteze cu fermitate securitatea si autodeterminarea Abhaziei, independenta sa'', adaugand ca este ''sigur ca asa vor sta lucrurile si in viitor''.

El a semnat totodata o serie de acorduri in vederea ''dezvoltarii sociale si economice'' a Abhaziei, intr-o intalnire cu presedintele abhaz Raul Khajimba, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusa.

''Am convenit sa ne coordonam si mai strans masurile adoptate in lupta impotriva provocarilor si amenintarilor in domeniul securitatii in Caucazul de Sud'', a declarat liderul de la Kremlin.

''Baza militara rusa din Abhazia joaca un rol-cheie in asigurarea stabilitatii in regiune'', a spus el, catalogand acest teritoriu separatsit georgian un ''partener important si vecin al Rusiei'' si promitandu-i ''o sustinere politica pe toate planurileii.

In afara de Abhazia, un teritoriu mic aflat la frontiera cu Rusia, la malul Marii Negre, Moscova sustine de asemenea Osetia de Sud, alta regiune separatsita georgiana, situata la frontiera sa si careia i-a recunoscut independenta in urma razboiului cu Georgia.

Rusia mentine in prezent mii de militari in cele doua regiuni secesioniste, ceea ce Tbilisi denunta drept o ''ocupatie''.