Trei persoane, inclusiv doi adolescenti, si-au pierdut viata in urma prabusirii unui avion de mici dimensiuni in Elvetia
De asemenea, o adolescenta in varsta de 17 ani a fost grav ranita in urma accidentului aviatic, care a avut loc in jurul orei locale 9.30 (10.30 ora Romaniei) in apropierea granitei cu Italia, relateaza news.ro.
Adolescentii luau parte la o tabara de vara organizata de catre Clubul Aeronautic Elvetian.
"Lumea mea s-a prabusit", a declarat directorul clubului elvetian, Yves Burkhardt.
Aeronava de mici dimensiuni este un model Piper PA28 si pilotul efectuase deja un zbor inainte sa ridice in aer un al doilea grup de adolescenti din cantonul Grisunilor.
De asemenea, accidentul a avut loc la aproximativ 10 minute de la decolare. Anchetatorii Aviatiei Civile au deschis deja o investigatie si au inchis spatiul aerian de deasupra cantonului Grisunilor.
Tabara de vara functioneaza neintrerupt de 35 de ani si ii introduce pe adolescenti in lumea aviatiei. In acest an, 192 de adolescenti cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani au participat la tabara din Elvetia.