Germania incearca joi sa stopeze un inceput de criza alimentara in conditiile in care sute de mii de oua contaminate cu o substanta toxica, fipronil, si importate in principal din Olanda, au ajuns pe piata, scrie AFP.

Marile lanturi de supermarketuri, de la Lidl la Rewe, au stopat comercializarea oualor infectate. Un sistem de codare alfanumerica permite reperarea loturilor care trebuie retrase de pe rafturi. Consumatorii care au cumparat deja oua inainte de a fi retrase de la vanzare sunt invitate sa consulte loturile care nu trebuie consumate pe un portal dedicat (www.lebensmittelwarnung.de).

O "conferinta telefonica de criza" a avut loc joi intre mai multe regiuni din Germania si guvernul german, a precizat ministrul Agriculturii, Christian Schmidt (CSU).

Miercuri, organizatia , in care se regasesc principalii producatori de oua din Germania si din tarile limitrofe, a anuntat ca 100 de crescatorii din Olanda au folosit aceasta substanta toxica si au fost inchise, alaturi de 4 crescatorii din Germania si una din Belgia.

Cum s-a ajuns la aceasta situatie: crescatorii de pasari din Olanda au apelat la Chickfriend, o societate specializata pentru eradicarea proliferarii paduchelui rosu, un parazit nefast pentru pui. Aceasta societate ar fi folosit un produs pe baza de plante, Dega 16, contaminat cu principiul activ al mai multor insecticide, fipronil, produs intre altele de BASF.

Aceasta molecula, folosita curent in produsele veterinare pentru a combate purecii si paduchii, este interzisa in tratamentul animalelor destinate canalului alimentar.

In cantitate mare, fipronilul este considerat "moderat toxic" pentru om de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). El este periculos pentru rinichi, plamani si tiroida.