Un palestinian a ucis cu cutitul trei israelieni intr-o colonie evreiasca din Cisiordania

de M.I.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 iulie 2017, 3:16 Actualitate | Internaţional


Un palestinian inarmat cu un cutit a patruns vineri seara, intr-o locuinta dintr-o colonie evreiasca din Cisiordania si a ucis trei israelieni, inainte de a fi impuscat, informeaza Xinhua din surse oficiale.

Atacul a avut loc la Halamish, la nord de Ramallah, a informat armata israeliana. Colonia era pazita, dar palestinianul a reusit sa intre, apoi sa se strecoare in locuinta unde lua cina o familie de 10 persoane, potrivit Agerpres. Un barbat in varsta de aproximativ 40 de ani si doua femei, de circa 40, respectiv 60 de ani au fost victimele ucise pe loc, iar o alta femeie a fost spitalizata cu rani minore, a declarat un purtator de cuvant al serviciilor de prim ajutor.

O alta femeie a reusit sa ascunda cativa copii intr-o camera din spate, apoi un soldat aflat in permisie a auzit tipete, a intrat si l-a impuscat pe agresor. Site-ul de stiri Walla a informat ulterior ca palestinianul a fost ranit usor si a fost transportat de o ambulanta la un spital din Israel.

Presa palestiniana l-a identificat pe atacator ca Omar Abd al-Jalil, in virsta de 18 ani, dintr-un sat din districtul Ramallah.

O captura de ecran a unei postari recente pe Facebook, atribuita lui al-Jalil, arata ca acesta si-a motivat atacul ca o reactie la restrictionarea de catre Israel a accesului musulmanilor pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim. "Am multe vise si cred ca se vor adeveri", a scris palestinianul. "Iubesc viata si imi place sa-i fac pe ceilalti fericiti, dar ce este viata mea cand femei si copii sunt ucisi si cand (moscheea) Al-Aqsa a noastra este pangarita?".

Vineri, protestele impotriva masurilor de securitate din centrul vechi al Ierusalimului au luat forma unor ciocniri intre palestinieni si fortele de ordine israeliene. Violentele s-au soldat cu moartea a trei palestinieni si cu sute de raniti.






















1008 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version