Presedintele american Donald Trump a descris sambata intalnirea de vineri cu omologul sau rus, Vladimir Putin, drept "extraordinara", in prima sa declaratie dupa discutia de peste doua ore care a avut loc in urma cu o zi, scrie News.ro, citand Associated Press. Intalnirea cu Putin, prima a lui Trump fata in fata cu liderul de la Kremlin, a fost punctul central al deplasarii presedintelui american in Polonia si Germania. Cele doua parti au prezentat insa variante diferite privind ceea ce s-a intamplat.

Donald Trump si Vladimir Putin, prima strangere de manaFoto: Captura YouTube

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat ca Trump si Putin au avut o discutie "robusta si indelungata" in legatura cu presupusa interferenta rusa in alegeri, dar ca liderul de la Kremlin a negat orice implicare.

Omologul sau rus Serghei Lavrov a declarat ca Trump a acceptat asigurarile oferite de Putin, potrivit caruia Moscova nu s-a amestecat in alegerile americane.

Statele Unite au contrazis insa aceasta afirmatie: "Cred ca presedintele se concentreaza, pe buna dreptate, asupra modului in care putem trece peste ceea ce ar putea fi un dezacord de nerezolvat in aceasta etapa", a afirmat Tillerson, care a luat parte la reuniune alaturi de Lavrov.

Democratii au criticat declaratiile lui Tillerson, potrivit carora este gresit sa sugereze ca problema interferentei ruse in alegeri este nerezolvata. Liderul grupului democrat din Senat, Chuck Schumer, a subliniat ca este "rusinos" si o "neglijare grava a datoriei" ca SUA sa dea crezare in egala masura concluziilor comunitatii americane de informatii si spuselor lui Putin".

Oficialii americani au spus ca Rusia a incercat sa sparga sistemele electorale in 21 de state si sa influenteze alegerile in favoarea lui Trump.

Atat rusii, cat si americanii au insistat asupra faptului ca intalnirea Trump-Putin a fost "constructiva", cordiala, iar subiectele acoperite au fost ample, de la securitate informatica la Coreea de Nord. "Cei doi lideri s-au conectat foarte repede", a spus Tillerson.

Trump se va intoarce la Washington sambata seara, dupa summitul G20, dar va reveni in Europa saptamana viitoare, pentru a lua parte la Ziua Bastiliei, la Paris.