Cu trei luni inainte de alegerile parlamentare din Germania, conservatorii cancelarului Angela Merkel au anuntat marti un acord cu micul partid liberal pentru a guverna cel mai populat land federal, Renania de Nord-Westfalia (vest), transmite Agerpres care citeaza AFP.

Uniunea Crestin-Democrata (CDU) a Angelei Merkel a finalizat un acord de coalitie cu Partidul Liber Democrat (FPD), la o luna dupa victoria sa semnificativa in acest land, a precizat o purtatoare de cuvant a conservatorilor.

CDU, cu un rezultat de 33%, a obtinut in acest land, la sfarsitul lui mai, a treia victorie consecutiva de la inceputul anului, marindu-si sansele in perspectiva legislativelor de la 24 septembrie.

Angela Merkel, care candideaza pentru al patrulea mandat la cancelarie, conduce in prezent o "Mare Coalitie" cu social-democratii din SPD, potrivit Agerpres.