Politia britanica a descoperit ceea ce par a fi cocktailuri Molotov in portbagajul camionetei folosite de teroristi in atacul de sambata noaptea de la Londra, anunta Reuters, citand Sky News.

Cel putin douasprezece sticle pline cu un lichid transparent, astupate cu carpe, au fost gasite in portbagajul camionetei inchiriate. Politia a declarat ca trateaza obiectele ca pe niste bombe.

Initial, politia a declarat ca in urma atentatului nu au fost gasite dovezi care sa conduca la un atac terorist planificat, insa cocktailurile gasite in camioneta au demonstrat contrariul.