Tatal baschetbalistului Enes Kanter, sportiv care in urma cu aproape doua saptamani nu a putut intra in Romania, pasaportul fiindu-i anulat de autoritatile turce, a fost retinut, vineri, in Turcia, in cadrul unei anchete cu privire la presupuse legaturi cu Fethullah Gulen, relateaza news.ro.

Potrivit presei din Turcia, Mehmet Kanter, fost profesor la Facultatea de Medicina la Universitatea Medeniyet, a fost retinut la Istanbul si urmeaza sa fie dus la Tekirdag.

In cadrul anchetei procurorilor din Tekirdag s-a dispus retinerea a 13 suspecti.

La 26 mai, procurorii din Istanbul au emis un mandat de arestare a baschetbalistului turc al echipei Oklahoma City Thunder, Enes Kanter, acuzat de "apartenenta la o organizatie terorista".

Kanter, in varsta de 25 de ani, este un sustinator al lui Fethullah Gulen si un critic al presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, despre care a spus ca este un "dictator" si pe care l-a numit "Hitler-ul secolului nostru".

Baschetbalistul nu a putut intra la 20 mai in Romania, unde avea programata participarea la mai multe evenimente, din cauza ca Turcia i-a anulat pasaportul, invocand vederile sale politice. Kanter a anuntat pe Twitter ca a fost oprit de Politie pe Aeroportul Otopeni sa intre in Romania.

Enes Kanter a spus, dupa revenirea in SUA, ca primeste in fiecare zi amenintari cu moartea, majoritatea pe retelele de socializare, si ca nu poate tine legatura cu familia sa, deoarece ar pune-o in pericol.