Un membru danez al Martorilor lui Iehova a fost condamnat in Rusia la doua luni de inchisoare, pentru "extremism", prima condamnare dupa interzicerea, in aprilie, a acestei organizatii, scrie AFP, care citeaza un membru al organizatiei.

Alaturi de alti 50 de membri ai Martorilor lui Iehova, Dennis Christensen a fost arestat joi seara in timpul unei slujbe religioase de catre "membri inarmati ai FSB (fostul KGB) in Orel", localitate situata la 350 km sud de Moscova, a declarat un responsabil al organizatiei, Iaroslav Sivulski.

"Toate persoanele retinute au fost eliberate la putin timp, cu exceptia sa", a precizat el.

Vineri, un tribunal local l-a declarat pe danez vinovat de "participare la activitati extremiste" si l-a condamnat la doua luni de inchisoare, a continuat Sivulski, care a precizat ca avocatul acuzatului a facut apel.

Ambasada Danemarcei la Moscova nu a raspuns la solicitarile AFP.

"Este pentru prima oara cand un Martor al lui Iehova este condamnat la inchisoare, dupa caderea URSS", a mai spus Sivulski".

Aceasta ar fi si prima condamnare dupa ce Curtea suprema rusa a interzis in aprilie aceasta organizatie care revendica circa 175.000 de membri in Rusia.

Decizia justitiei a dus la lichidarea celor 395 de comunitati locale ale Martorilor lui Iehova de pe teritoriul rusesc si la confiscarea bunurilor lor.

Miscare infiintata in 1873 in SUA de Charles Russel, Martorii lui Iehova sunt considerati de puternica Biserica ortodoxa a Rusiei o secta periculoasa in special din cauza interzicerii transfuziilor de sange pentru membrii sai.