Comisia pentru Informatii din cadrul Senatului american a emis miercuri o citatie prin care solicita documente cu privire la Rusia de la fostul consilier pe probleme de securitate nationala al lui Donald Trump Michael Flynn, accelerandu-si astfel ancheta cu privire la amestecul Moscovei in alegerile din 2016 in Statele Unite, relateaza news.ro citand Reuters.

Senatorii Richard Burr, presedintele republican al Comisiei, si Mark Warner, democratul cu cel mai inalt rang din cadrul Comisiei, au anuntat intr-un comunicat comun de presa ca organismul i-a solicitat lui Flynn documentele prima oara intr-o scrisoare, pe 28 aprilie, insa locotenent-generalul in retragere a refuzat, prin avocatul sau, sa coopereze.

Aceasta este prima citatie a Comisiei in cadrul anchetei.

Comisia primeste documente in cadrul anchetei cu privire la o presupusa influentare de catre a Rusia a alegerilor americane, a anuntat Warner marti, o acuzatie pe care Rusia a respinge. Insa el a declarat pentru Reuters ca unele persoane nu se conformeaza, "asa ca vom trece la urmatoarele masuri".

Administratia Trump neaga orice complicitate cu Rusia.

Flynn se afla in centrul anchetei cu privire la Rusia si alegeri.

El a fost nevoit sa demisioneze in februarie din postul de consilier al lui Trump pe probleme de securitate nationala pentru ca nu a dezvaluit continutul discutiilor pe care le-a purtat cu ambasadorul rus in Statele Unite Serghei Kisliak si deoarece l-a indus in eroare pe vicepresedintele Mike Pence cu privire la aceste conversatii.

Fostul secretar interimar al Justitiei Sally Yates a fost audiata luni. Ea a declarat ca a avertizat Casa Alba, in ianuarie, ca Flynn a fost compromis si ca putea sa fie vulnerabil la santajul Rusiei.

Emiterea citatiei a fost anuntata la o zi dupa ce Trump l-a demis abrupt pe directorul FBI James Comey, care conducea ancheta politiei federale cu privire la Rusia si alegeri.

Demiterea lui Comey a provocat o adevarata furtuna politica.

Democratii l-au acuzat pe Trump ca vrea sa opreasca ancheta.

Unii dintre aliatii republicani ai sefului statului, inclusiv Burr, si-au exprimat ingrijorarea cu privire la momentul acestei decizii a lui Trump.