Conservatorii cancelarului german Angela Merkel si-au infrant rivalii Social-Democrati la alegerile din landul Schleswig-Holstein, din nordul tarii, ce au avut loc duminica, relateaza News.ro. Victoria este un semnal bun pentru formatiunea lui Merkel inainte de alegerile legislative din luna septembrie.

Potrivit unui exit-poll publicat pentru postul ARD, CDU, a Angelei Merkel, au obtinut 33% din voturi, fata de 30,8% cat a obtinut la scrutinul precedent, din 2012. Social-Democratii au obtinut 26% din sufragii, fata de 30,4% in 2012.

Rezultatul nu ii permite CDU sa conduca singur landul, dar nici SPD nu poate forma o coalitie cu Verzii si SSW, ce reprezinta minoritatea daneza, pentru a controla Guvernul regional, asa cum a facut pana acum.

Schleswig-Holstein, a carui economie se bazeaza pe agricultura, are 2,3 milioane de locuitori, adica mai putin de 3% din populatia totala germana. Insa rezultatul va fi urmarit indeaproape, pentru ca este vorba de penultimul scrutin dinainte de alegerile legislative din 24 martie, la care cancelarul Angela Merkel candideaza pentru al patrulea mandat.

Daca rezultatele exit-pollului se vor confirma, va fi prima oara de la sosirea sa la conducerea Guvernului, in 2005, cand CDU va reusi sa recastige unul dintre numeroasele landuri pierdute in aceasta perioada, ceea ce ar reprezenta o lovitura dura pentru SPD.

Dupa Schleswig-Holstein social-democratii si CDU vor avea in fata un ultim test regional important. Pe 14 mai vor avea loc alegeri regionale in fieful lor Renania de Nord-Westphalia, landul cu cea mai mare populatie din tara, pe care SPD il controleaza aproape fara intrerupere din anii '50.