O filială a partidului En Marche! din Lyon a fost atacată vineri seară de aproximativ 15 militanţi de extremă-dreapta, care au aruncat cu fumigene, relatează AFP, precizând că nimeni nu a fost rănit, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În jurul orei locale 19.00 (20.00 ora României), aproximativ 15 militanţi din Gud, sindicatul studenţilor de extremă-dreapta, “au intrat îl clădirea în care se aflau patru persoane”, a spus un purtător de cuvânt al Poliţiei.

Agresorii “au aruncat fluturaţi şi bani falşi cu imaginea lui Emmanuel Macron şi au spart vitrina la plecare”, a precizat aceeaşi sursă.

Potrivit autorităţilor, fumigene au fost aruncate în clădirea din Arondismentul Al Doilea.

Au fost depuse două plângeri în legătură cu incidentul.