Parchetul din Jakarta a cerut joi doi ani de inchisoare cu suspendare pentru guvernatorul crestin al capitalei indoneziene, judecat pentru insulta la adresa islamului in cea mai mare tara musulmana din lume, a doua zi dupa ce acesta a pierdut alegerile, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Basuki Tjahaja Purnama, supranumit Ahok, este acuzat de procurorul sef Ali Mukartono de faptul ca si-a exprimat public "ostilitatea, ura sau umilirea la adresa unei parti a populatiei indoneziene", tara musulmana in proportie de 90%.

Magistratul a cerut impotriva lui Ahok doi ani de inchisoare cu suspendare si un an de inchisoare cu executare daca in aceasta perioada comite vreun delict. Sanctiunea este net inferioara pedepsei maxime de 5 ani de inchisoare.

Acest rechizitoriu intervine a doua zi dupa al doilea tur pentru alegerea guvernatorului din Jakarta, unde candidatul musulman l-a invins pe Ahok, provenit dintr-o dubla minoritate, crestina si chineza. Acest scandal de blasfemie a afectat puternic alegerile, expertii denuntand o instrumentalizare cu scopuri politice.

Cunoscut pentru discursul sau liber, Ahok a declarat in septembrie ca interpretarea unor ulema (teologi musulmani) asupra unui verset din Coran, potrivit carora un musulman nu trebuie sa isi aleaga decat un conducator musulman, este gresita, atragand un val de contestari in aceasta tara din Asia de Sud-Est unde orice referinta la islam este foarte sensibila.

Guvernatorul a fost inculpat la finele lui 2016 pentru blasfemie. Pledoariile apararii sunt prevazute la finele lui aprilie iar un verdict la inceputul lui mai.

Ahok, primul guvernator non-musulman in ultima jumatate de secol si primul provenit din minoritatea chineza, a ajuns in aceasta functie in 2014, dupa ce predecesorul sau, Joko Widodo, al carui adjunct era, a fost ales presedinte.

Miercuri, acesta si-a recunoscut infrangerea electorala dupa ce a primit doar 42% din voturi fata de 58% pentru fostul ministru al Educatiei Anies Baswedan, potrivit estimarilor.

Influentul post de guvernator al capitalei cu 10 milioane de locuitori este considerat o trambulina pentru alegerile prezidentiale din 2019.