Mii de persoane s-au adunat sambata in mai multe orase americane pentru a-i cere presedintelui Donald Trump sa-si faca publice declaratiile de venit si impozitele, un gest de transparenta pe care miliardarul refuza sa-l faca, relateaza AFP, preluat de agentia news.ro.

La Washington, o lunga coloana de cateva mii de persoane a defilat pe Pennsylvania Avenue, de la Capitoliu, pe sub ferestrele hotelului lui Trump, strigand "Rusine!".

Ele agitau pancarte pe care se putea citi "Ce ascunzi?" sau insinuand conflicte de interese cu Rusia. Organizatorii au adus un Donald Trump urias gonflabil, in forma de gaina, simbolizand presupusa lasitate a presedintelui american.

La New York, mii de persoane au defilat, de asemenea, iar alte adunari au avut loc la Philadelphia, Boston, Seattle, San Francisco, Los Angeles si in alte parti, pe intregul teritoriu american.

La Berkeley, de cealalta parte a Golfului San Francisco, ciocniri au avut loc intr-un parc, intre sustinatori ai presedintelui si adersari de-ai sai, iar 21 de persoane au fost arestate, potrivit ziarului Los Angeles Times.

"Vom viziona inregistrari video de supraveghere si facute de martori, care ne-au fost trimise, si poate ca vom emite mandate de arestare", a declarat o purtatoare de cuvant a Politiei din Berkeley, Byron White, citata de CNN.

Aceste mitinguri au fost organizate simbolic, cu cateva zile inainte de data-limita - 18 aprilie - a declararii veniturilor din 2016 in Statele Unite.

"Daca nu are nimic de ascuns, trebuie sa-si publice foaia de impozite", a declarat Liz Turner, in varsta de 31, la Washington.

Ce crede ea ca ar contine? "Nu stiu, poate ceva despre Rusia?".

"Probabil multe investitii ilegale sau indoielnice", afirma o pensionara in varsta de 67 de ani, Ellen Lodwick, care participa la toate manifestatiile anti-Trump de cand a fost ales.

Toti presedintii candidatii la Casa Alba recenti si-au publicat declaratiile fiscale pe unul sau mai multi ani, o traditie care vizeaza sa identifice eventuale conflicte de interese.

Legea obliga, in prezent, doar la publicarea unei declaratii financiare care ofera o aproximare a patriomoniului, datoriilor si veniturilor, insa nu permite, de exemplu, sa se verifice suma platita a impozitelor.

Aceasta informatie are importanta pentru criticii presedintelui, deoarece fostul promotor imobiliar s-a laudat ca a stiut sa foloseasca nisele fiscale legislative pentru a-si reduce impozitarea la un minimum.

Trump si-a justificat refuzul de a publica aceste documente prin controale fiscale de care este vizat.

"Sa-si publice foaia de impozite este pragul etic cel mai mic posibil pentru un presedinte", le-a spus manifestantilor senatorul democrat Ron Wyden, "iar noi cerem ca el sa-l atinga".

Presedintele american nu este la Washington in acest weekend, ci pe proprietatea sa Mar-a-Lago, la West Palm Beach, in Florida.

Si aici, cativa manifestanti au agitat pancarte, de-a lungul drumului care conduce la clubul sau privat.

Pe unele pancarte se putea citi mesajul "Urmariti banii".