Autorul atentatului cu camionul de vineri dupa-amiaza de la Stockholm ceruse permis de sedere in Suedia, iar solicitarea sa fusese respinsa, a anuntat duminica politia, potrivit AFP. Barbatul era simpatizant al extemismului. Soferul camionului care a intrat in multime vineri dupa-amiaza, in centrul capitalei suedeze, este un barbat uzbek in varsta de 39 de ani, plasat in arest preventiv sambata.

Atac terorist la StockhomFoto: AGERPRES

Presa suedeza a scris ca barbatul este simpatizant al Statului Islamic.

Atentatul de la Stockholm s-a soldat cu 4 morti si 15 raniti. Politia suedeza a anuntat ca un cetatean britanic, unul belgian si doi cetateni suedezi au fost ucisi in atac.

In atentat a fost ranita la picior si o romanca in varsta de 83 de ani, care cersea in centrul capitalei Suediei.

Politia suedeza a anuntat ca 5 persoane au fost retinute in legatura cu atacul, iar in total 500 de persoane au fost interogate.