Autoritatile indiene au arestat trei suspecti dupa uciderea unui musulman, care a fost atacat in plina strada de sute de persoane pentru ca transporta vite pe o autostrada din localitatea Alwar, situata in statul Rajasthan, transmite France Presse, citata de News.ro.

Pehlu Khan (55 de ani) era un fermier musulman si a murit dupa ce sute de persoane l-au atacat pentru ca transporta bovine in Rajasthan.

Autoritatile incearca in continuare sa-i identifice pe cei 200 de sateni care l-au atacat pe barbat, precum si pe alti sase fermieri musulmani din Alwar.

"Am vazut videoclipurile si am identificat pe loc cel putin cinci persoane. Le-am chemat pe cele cinci persoane la sectie si am descoperit ca trei suspecti erau direct implicati in atac", a declarat seful politiei din Alwar, Rahul Prakash.

Sacrificarea vitelor este ilegala in mai multe state indiene, iar fermierii au nevoie de o licenta speciala pentru a transporta animalele peste granitele interne din India.

Intre timp, satenii hindusi au format adevarate grupuri justitiare care ataca transporturile de vite in mai multe state din India.

Cel putin zece musulmani au fost ucisi doar in ultimii doi ani in atacuri similare, fiind suspectati ca mancau carne de vita sau transportau ilegal bovine.

In 2015, un barbat musulman a fost linsat de proprii vecini, care l-au acuzat ca a sacrificat o vaca.