Cel putin inca doi membri ai personalului de campanie al lui Donald Trump, in afara de ministrul justitiei, Jeff Sessions (foto), au discutat cu ambasadorul rus la Washington cu ocazia conventiei nationale a Partidului Republican din iulie 2016, a afirmat joi ziarul USA Today, citat de Reuters.

Potrivit publicatiei, directorul national pentru securitate nationala al campaniei electorale a lui Trump, J.D. Gordon, si Carter Page, membru al comitetului consultativ pentru securitate nationala, declara ca s-au intalnit cu ambasadorul Rusiei, Serghei Kisliak. Relatiile cu acesta l-au costat deja postul pe Michael Flynn, consilierul pentru securitate nationala desemnat de presedinte dupa preluarea mandatului la Casa Alba, citeaza Agerpres.