Cel putin 17 persoane au murit si zeci de fani au fost raniti, vineri seara, in imbulzeala creata la intrarea in stadionul din Uige, la primul umeci al sezonului in Angola, Santa Rita de Cassia - Libolo, scrie News.ro, citand Reuters. Sute de suporteri s-au imbulzit sa patrunda in arena si au fortat barierele, dupa ce nu au reusit sa intre inainte de startul jocului. Multi au cazut si au fost calcati in picioare.

Directorul general al spitalului din Uige, Ernesto Luis, a declarat ca unii fani s-au sufocat din cauza inghesuielii: "Unele persoane au ajuns sa calce pe altele. Sunt 76 de victime, dintre care 17 au murit", a adaugat Luis.

Cinci dintre raniti sunt in stare grava.

Potrivit martorilor, multimea care a incercat sa intre in arena ar fi dus la depasirea cu mult a capacitatii de 8.000 de locuri a stadionului.

"Cand am vrut sa intram, am avut in cale o bariera. Primul rand de oameni a cazut. Eu eram in a treia parte a multimii", a declarat Joao Silva, un fan in varsta de 37 de ani, care a supravietuit tragediei.