Senatul american l-a confirmat luni noaptea pe Mike Pompeo în funcția de director al CIA, unde fusese nominalizat de Donald Trump, în timp ce șeful diplomației ales de noul președinte urmează să fie validat în viitorul apropiat, scrie AFP.

Mike Pompeo, congresmen republican, este al treilea membru al administrației Donald Trump confirmat pe post.

Noul șef al serviciului de spionaj, în vârstă de 53 de ani, a primit 66 de voturi "pentru" și 32 "împotrivă", avand o puternică susținere din partea adversarilor democrați.

"Va fi un excelent director al CIA", a salutat Paul Ryan, omul puternic al Congresului american care l-a felicitat pe colegul său din Camera Reprezentanților printr-un mesaj pe Twitter.

Un mare număr de senatori democrați i-au apreciat cunoștințele din domeniul serviciilor de informații, mai ales cele despre securitatea cibernetica.

Publicatia americana Politico scrie ca miza audierii lui Pompeo este ca el sa dovedeasca faptul ca poate aduce pacea intre Trump si agentia de spionaj americana.

Pompeo, un congresman conservator care reprezinta statul Kansas, apare in fata Comisiei pentru Servicii din Senat la doar o zi dupa ce Trump a acuzat serviciile de informatii ca il trateaza in stil "nazist".

Spre deosebire de Trump, Pompeo este un critic acerb al Rusiei, a etichetat drept inacceptabila anexarea Crimeii si a sustinut sanctiunile economice impuse Moscovei. Mai mult, a fost unul dintre sustinatorii desfasurarii de trupe ale NATO pe flancul estic.