Presedintele american in exercitiu, Barack Obama, care a parasit vineri pentru ultima data Biroul Oval de la Casa Alba, si-a luat ramas-bun si pe Twitter si a anuntat crearea unei fundatii care ii va purta numele, transmite Agerpres.

Barack ObamaFoto: Agerpres

"A fost onoarea vietii mele sa fiu in slujba voastra. Ati facut din mine un lider si un om mai bun", a transmis pentru ultima data pe contul oficial @POTUS cel de-al 44-lea presedinte al Statelor Unite.

"Nu ma voi opri. Voi ramane alaturi de voi ca cetatean, incurajat de vocile adevarului, dreptatii, umorului si dragostei", a dat asigurari Obama.

El a mai profitat de contul oficial de Twitter - pe care urmeaza sa-l transfere lui Donald Trump odata cu investirea acestuia, vineri - pentru a anunta infiintarea fundatiei Obama. Presedintele in exercitiu i-a indemnat pe sustinatorii si concetatenii sai in general sa se serveasca de aceasta fundatie pentru "a-si impartasi opiniile".

Pe site-ul Obama.org poate fi urmarit un video de prezentare de doua minute al cuplului Barack si Michelle Obama, insotit de sloganul de la ultimul sau discurs, de la 10 ianuarie de la Chicago: "Va rog sa credeti nu in capacitatea mea de a determina schimbarea, ci in a voastra".