Boeing Co a anuntat ca presedintele sau executiv se va intalni marti cu Donald Trump, la solicitarea presedintelui ales, pentru a discuta despre avionul prezidential Air Force One, bazat pe avionul de linie Boeing 747 si, posibil, despre vanzarea unor avioane de lupta, informeaza Reuters.

Donald TrumpFoto: Captura YouTube

Trump a stabilit intalnirea ce va avea loc in Trump Tower din New York, dupa ce a pus presiune pe compania aerospatiala cu sediul in Chicago pentrua reduce costurile de productie ale Air Force One. dea semenea, Trump s-a indreptat catre Boeing pentru un posibil contract pentru avioane de lupta F/A-18 Super Hornet, in competitie cu avioanele de lupta F-35 ale Lockheed Martin.

Boeing este gara sa discute despre avioanele de lupta si despre Air Force One, "insa aceasta este intalnirea presedintelui ales", a declarat purtatorul de cuvant al Boeing, Todd Blecher, intr-un email. "El si echipa lui vor determina agenda".

Donald Trump a cerut in decembrie anularea contractului cu Boeing pentru construirea viitorului avion prezidential, Air Force One, acuzand inflamarea exagerata a costurilor.

"Boeing construieste un Air Force One 747 nou nout pentru viitorii presedinti, dar costurile au scapat de sub control, peste 4 miliarde de dolari. Anulati comanda!", a scris pe Twitter presedintele ales al americanilor.