Meteorologii au prelungit avertizarea cod portocaliu de viscol pentru opt judete pana vineri, la ora 23.00, iar codul galben va fi mentinut in Bucuresti si in 19 judete, pana la aceeasi ora. Vineri seara, sunt inchise din cauza viscolului doua autostrazi si 46 de sectoare de drumuri nationale, in judetele Braila, Constanta si Ialomita traficul fiind in continuare oprit pe toate soselele, relateaza News.ro.

Peste 140 de persoane se află în benzinăriile Rompetrol de pe autostrada Bucureşti-Constanţa, închisă din cauza viscolului

Peste 140 de persoane se află, vineri seară, în benzinăriile Rompetrol de pe autostrada Bucureşti-Constanţa, închisă din cauza viscolului, oamenii având la dispoziţie gratuit apă, mâncare, băuturi calde.

Potrivit reprezentanţilor Rompetrol, vineri seară, 146 de persoane, între care şi zece copii, sunt blocate în cele patru benzinării ale companiei de pe A2.

Oamenii primesc gratuit apă, mâncare şi băuturi calde, precum şi acces la serviciile locale disponibile, se arată într-o informare a companiei.

Între cele 146 de persoane se numără angajaţi ai benzinăriilor, dar şi clienţi care au intrat să alimenteze şi nu au mai putut pleca din cauza ninsorilor abundente, precum şi persoane întoarse din drum de către poliţişti pentru că autostrada este închisă.

Mai mult de jumătate dintre aceste persoane se află în benzinăria din judeţul Călăraşi, pe sensul de mers spre Constanţa.