Donald Trump va ordona implementarea unui plan "anti-hacking" in primele 90 de zile ale mandatului

de M.I.     HotNews.ro
Vineri, 6 ianuarie 2017, 22:42 Actualitate | Internaţional


Republicanul Donald Trump a declarat vineri seara, după ce a ieşit de la o întâlnire ”constructivă” cu membrii agenţiilor de securitate, că are de gând să numească o echipă de specialişti, care va redacta un plan de combatere a atacurilor cibernetice în primele 90 de zile de mandat prezidenţial la Casa Albă. Declaraţia este una surprinzătoare pentru preşedintele-ales, care a susţinut cu doar câteva ore în urmă că este vorba de o ”vânătoare de vrăjitoare” în spatele campaniei de acuzare a Moscovei pentru implicare în procesul electoral din Statele Unite, scrie Reuters.

”În timp ce Rusia, China, alte state, grupări străine sau persoane încercau în mod consistent să pătrundă în infrastructura cibernetică a instituţiilor noastre guvernamentale, a companiilor şi organizaţiilor - inclusiv în sistemul Comitetului Naţional Democratic - nu a existat absolut nicio consecinţă asupra rezultatelor alegerilor, pentru că nu am văzut nicio manipulare a maşinilor de votare”, a declarat Donald Trump după o întâlnire cu reprezentanţii agenţiilor de securitate, care au acuzat Rusia de implicare în procesul electoral din Statele Unite, potrivit News.ro.

Rusia a negat vehement toate acuzaţiile, iar Donald Trump a condamnat sancţiunile anunţate de Washington pentru implicarea hackerilor ruşi în alegerile prezidenţiale, într-o încercare de a îndrepta balanţa electorală spre miliardarul republican, care s-a arătat mai favorabil preşedintelui Vladimir Putin.

Declaraţia preşedintelui-ales este mai surprinzătoare, având în vedere că în urmă cu câteva ore a susţinut că toate acuzaţiile lansate împotriva hackerilor ruşi reprezintă o ”vânătoare de vrăjitoare”, care este orchestrată de adversarii săi politici ruşinaţi că au pierdut alegerile din SUA.

Republicanul a criticat în repetate rânduri, într-un interviu cu jurnaliştii NY Times, atenţia sporită asupra Rusiei.

”China a lansat relativ recent un atac cibernetic, în urma căruia au fost furate 20 de milioane de nume din serverele guvernamentale. Cum de nimeni nu vorbeşte despre asta? Asta este o vânătoare de vrăjitori politică”, a declarat Donald Trump. Însă, preşedintele-ales făcea referire la atacuri cibernetice care au avut loc la finele anului 2012 asupra Biroului de Management al Personalului.

Trump a indicat că hackerii au avut parte de succes atunci când au lansat în trecut atacuri cibernetice asupra Casei Albe şi Congresului. Acesta s-a arătat iritat că asemenea atacuri nu au primit atâta atenţie din partea publicului american ca intruziunea ruşilor în procesul electoral din Statele Unite.

Însă, informaţiile obţinute în urma acestor atacuri cibernetice nu au fost niciodată publicate, cum au fost e-mailurile Comitetului Naţional Democratic (DNC) şi cele ale lui John Podesta, managerul campaniei lui Hillary Clinton.

Preşedintele-ales a susţinut că comunitatea serviciilor secrete a comis mai multe greşeli în trecut, amintind de atacurile de la World Trade Center şi de ”armele de distrugere în masă” care au dus la invadarea unui Irak condus de Saddam Hussein.

Anterior, Trump i-a lăudat inteligenţa preşedintelui Vladimir Putin, când acesta din urmă a decis să nu expulzeze nicio persoană ca reacţie, după ce liderul de la Washington a ordonat expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi cu doar câteva zile înainte de Anul Nou.

 









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















985 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Imprevizibil, (Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, 4:17)

    contest [anonim]

    fiindca si-a propus sa fie un presedinte imprevizibil, ca noutate absoluta...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by