Premierul Turciei, Binali Yildirim, a declarat duminica dupa-amiaza ca autoritatile turce nu au informatii clare pentru a putea determina cine este vinovat de atacul armat sangeros de la clubul Reina din metropola Istanbul. Nicio grupare terorista nu a revendicat pana in acest moment atacul armat in care si-au pierdut viata 39 de persoane, inclusiv 16 cetateni straini, in vreme ce alti 69 de oameni au fost raniti, in noaptea de Revelion, transmite Reuters.

Premierul turc Binali YildirimFoto: Arhiva personala

"Mai multe detalii au inceput sa iasa la lumini, dar autoritatile lucreaza pentru a obtine rezultate concrete. Politistii si fortele de securitate vor transmite informatii in timpul investigatiei", a declarat premierul turc, potrivit News.ro.

Prim-ministrul turc a evitat sa speculeze cu privire la identitatea atacatorului armat, care este in continuare cautat de autoritatile din Istanbul. Fortele de securitate au lansat o operatiune masiva in cautarea suspectului, care si-a abandonat arma in clubul Reina.

Binali Yildirim a dezmintit informatiile aparute in presa cu privire la costumul de Mos Craciun pe care atacatorul l-ar fi folosit pentru a intra in clubul din Istanbul.

De asemenea, motivul atacului ramane un mister.

Anterior, presedintele turc a declarat ca atacul armat nu este unul independent de situatia complicata din regiune. Atacul armat a avut loc in jurul orei locale 01.30, cand aproximativ 500 - 600 de persoane sarbatoreau trecerea dintre ani in in clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului.

"Un terorist cu o arma care avea teava lunga... a dus la capat in mod brutal si salbatic acest atac, dupa ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur si simplu pentru a sarbatori Anul Nou", a declarat guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.

Unii martori sustin ca atacatorul vorbea in limba araba, insa informatia nu a fost confirmata oficial, iar pentru a scapa cu viata unele persoane aflate in club au sarit in apele Bosforului.

Conform autoritatilor, atacatorul a intrat in clubul de noapte imbracat in costum de Mos Craciun si a impuscat mai intai un politist si un civil care erau in fata localului din Istanbul.

Clubul Reina este unul select, fiind frecventat si de foarte multi cetateni straini, si este situat pe malul european al Bosforului, langa primul pod construit peste stramtoarea care separa Europa de Asia.

La Istanbul, pana la 25.000 de politisti au fost mobilizati in perioada sarbatorilor de iarna.

Autoritatile turce au luat masuri de securitate suplimentare in noaptea dintre ani in urma atentatelor numeroase comise in ultimele luni de jihadistii Statului Islamic, dar si de militantii kurzi de la PKK. Circulatia rutiera a fost oprita pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar si in Ankara. Mai mult, pana la 17.000 de ofiteri de politie au fost desfasurati in noaptea dintre ani pe strazile din metropola situata pe malul Bosforului.

Jihadistii Statului Islamic au comis in luna iulie un atentat sangeros la aeroportul international Ataturk din apropiere de Istanbul. Un numar de 45 de persoane si-au pierdut viata in atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.

De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape doua saptamani de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov in Ankara.

Turcia face parte din coalitia internationala care bombordeaza pozitiile jihadistilor Statului Islamic din Siria si Irak. De asemnea, soldatii turci au lansat la finele lunii august o campanie militara impotriva jihadistilor din apropierea frontierei cu Turcia.