Premierul israelian Benjamin Netanyahu condamna rezolutia ONU care cere oprirea colonizarii adoptata vineri de Consiliul de Securitate al ONU si il critica, in termeni deosebit de duri pe presedintele american Barack Obama, informeaza AFP. Intr-un comunicat de presa transmis de biroul lui Netanyahu, se arata ca Israelul nu se va conforma rezolutiei.

Benjamin NetanyahuFoto: Agerpres/AP

"Israelul respinge aceasta rezolutie antiisraeliana rusinoasa a Natiunilor Unite si nu se va conforma", se arata in comunicatul biroului premierului israelian.

"In conditiile in care Consiliul de Securitate al ONU nu face nimic pentru a opri masacrul a jumatate de milion de persoane in Siria, el se raliaza impotriva singurei democratii adevarate din Orientul Mijlociu, Israelul, si numeste zidul de vest (Zidul Plangerii) 'teritoriu ocupat' ", se mentioneaza in comunicat.

Statul evreu "asteapta cu nerabdare sa lucreze cu presedintele ales Donald Trump si cu toti prietenii nostri din Congres, republicani precum si democrati, pentru a neutraliza efectele devastatoare ale aceste rezolutii absurde", se mai arata in document.

Michael Oren, fost ambasador al Israelului in SUA si ministrul adjunct insarcinat cu diplomatia publica, a lasat sa se inteleaga ca rezolutia este antisemita".

Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a aprobat vineri seara o rezolutie prin care se solicita liderilor israelieni sa puna capat construirii ilegale de colonii evreiesti in Teritoriile Palestiniene, dupa ce Statele Unite au refuzat sa blocheze prin veto rezolutia, in ciuda acuzatiilor lansate de Tel Aviv si de republicanul Donald Trump, transmite Reuters.