Duminica 11 decembrie, Boeing si Iran Air au semnat contractul de livrare a 80 de avioane de pasageri, in valoare de 16,6 miliarde de dolari. Este primul deal de asemenea proportii, dupa embargoul care a durat aproape 37 de ani. La inceputul anului, administratia SUA a ridicat o mare parte din sanctiunile economice contra Iranului, considerand ca acesta si-a redus considerabil programul atomic.

HotNews.roFoto: Hotnews

Prompt, sanctiunile au fost ridicate si de UE. In discutii n-a fost vorba nici de violarea drepturilor omului, nici de terorism si nici de sprijinul pe care Republica Islamica Iran il acorda Hezbollah.

Avioanele vor fi livrate catre Iran in cadrul unui contract care se va derula pe o perioada de zece ani. Acesta e divizat in doua transe: 50 de aeronave de tip Boeing 737, respectiv 30 de tip 777, a precizat directorul Iran Air, Farhad Parwaresch, dupa semnarea la Teheran a contractului, dupa cum relateaza publicatia economica Handelsblatt, citand agentia de presa Irna.

Intelegerea in vederea uriasei comenzi a avut loc in luna iunie a acestui an. Tot atunci, potrivit Handelsblatt, "directorul flotei aeriene civile, Ali Abedsadeh, a precizat la Teheran ca, dintre cele 250 de avioane din tara, 230 sunt invechite si trebuie sa fie inlocuite". Pentru semnarea contractului a fost nevoie si de acordul administratiei SUA, care a venit in septembrie.

Contractul are o valoare de 16,6 miliarde dolari (15,7 miliarde euro). El este o premiera, dupa embargoul impus de SUA Iranului, in 1979, cand Revolutia Islamica sub conducerea ajatollah-ului Chomeini l-a indepartat pe sah de la conducerea tarii.

In 2006, sanctiunile au fost impuse si de comitetul de securitate al ONU, datorita programului atomic al Iranului. Dupa acordul de reducere a acestui program, incheiat anul trecut si trecut cu brio de Iran in ianuarie 2016, o mare parte din sanctiuni a fost ridicata.

Cu toate acestea, exista inca restrictii, cum a fost si ceea de fata, in care Washingtonul a trebuit sa dea unda verde tranzactiei comerciale. Dupa ridicarea sanctiunilor, administratia americana agrease mai intai vanzarea de piese de schimb ale Boeing pentru avioanele civile iraniene.

Americanii nu sunt singurii care profita de relaxarea relatiilor economice cu Iranul, o piata de desfacere foarte interesanta si pentru europeni. In luna ianuarie, concernul european Airbus a primit o comanda uriasa, pentru 118 aeronave, in valoare de 27 miliarde dolari.

Acordul de la americani pentru exportul a 17 aeronave a venit in septembrie, iar pentru restul abia in luna noiembrie. OFAC, autoritatea de control a exporturilor din SUA, a trebuit sa-si dea acordul, deoarece "cel putin zece procente din tehnica [n.r. avioanelor] provine din SUA".