Candidata democrata la prezidentialele american, Hillary Clinton, si-a recunoscut miercuri infrangerea si le-a cerut partizanilor sai sa dea dovada de "deschidere de spirit" si sa ii ofere lui Donald Trump "sansa de a conduce" America.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sper ca va reusi in calitate de presedinte al tuturor americanilor", a spus Clinton, vizibil emotionata, potrivit AFP.

Aceasta a afirmat ca alegerile au aratat ca Statele Unite "sunt mai divizate decat credeam".

Este pentru prima oara cand Hillary Clinton s-a exprima public dupa infrangerea sa, intr-un discurs sustinut pe scena unui hotel din Manhattan, nu departe de locul unde ar fi trebuit sa sarbatoreasca victoria daca sondajele s-ar fi adeverit.

Transferul pasnic al puterii are o "valoare sfanta" in democratia americana, a spus candidata democrata, care nu a reusit sa devina primul presedinte femeie al Statelor Unite.

"Nu am reusit inca sa doboram cel mai inalt si cel mai dur plafon de sticla dar, intr-o zi, cineva o va face, sa speram mai curand decat ne imaginam".

"Noaptea trecuta l-am felicitat pe Donald Trump si m-am oferit sa lucram impreuna pentru tara noastra. Sper ca va fi un presedinte de succes pentru toti americanii", a spus ea, inainte de a adauga:

"Donald Trump va fi presedintele nostru. Ii datoram o minte deschisa si sansa de a conduce".