O companie aeriana din China l-a premiat pe unul dintre pilotii sai cu 3 milioane de yuani (443.832 de dolari), dupa acesta a reusit sa previna coliziunea dintre doua avioane pe aeroportul din Shanghai, salvand astfel vietile a sute de oameni. Echipajul de zbor a fost de asemenea laudat, fiind recompensat cu 600.000 de yuani, relateaza publicatia People's Daily Online.

La un pas de coliziuneFoto: Captura DailyMail

Periculosul incident a avut loc pe 11 octombrie, cand aeronava Airbus 320 pilotata de comandantul He Chao se pregatea de decolare pe aeroportul international Shanghai Hongqiao. Insa, inainte ca aparatul lui He sa se ridice de la sol, in fata sa pe pista a patruns un Airbus 330. Din fericire, He Chao a luat decizia corecta exact in momentul critic de a accelera pentru a decola si a reusit astfel sa evite o coliziune frontala cu celalalt avion. Cele doua aparate s-au aflat la doar 19 metri unul de altul.

O ancheta declansata ulterior a aratat ca turnul de control s-ar face vinovat de incident. Ambele aparate implicate in incident apartin companiei China Eastern Airlines.