Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a anuntat, miercuri, ca a declarat autoritatilor franceze o altercatie dintre doi europarlamentari britanici, membri ai partidului eurofob UKIP, in urma careria unul dintre ei a lesinat.

Europarlamentar UKIP, internat in spital dupa ce s-a batut cu un colegFoto: Captura YouTube

Schulz a raportat incidentul in care au fost implicati europaramentarii Steven Woolfe si Mike Hookem, "avand in vedere gravitatea cazului si eventualele implicatii penale", a informat Parlamentul European.

Comitetul consultativ pentru conduita deputatilor, care a recomandat predarea cazului autoritatilor competente franceze, a primit declaratii contradictorii de la cei doi europarlamentari implicati in altercatie si a concluzionat ca era nevoie de dovezi suplimentare pentru a clarifica aceasta problema.

"Domnul Schulz isi rezerva dreptul de a lua o decizie cu privire la posibile sanctiuni, in baza rezultatelor anchetei" - a precizat sursa citata.

In 6 octombrie, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, eurodeputatul britanic Steven Woolfe ar fi fost lovit cu pumnul de un coleg din partidul pro-Brexit UKIP si s-ar fi lovit cu capul de un geam, au declarat surse citate de The Guardian.

Tensiunile din grupul de europarlamentari UKIP erau la cote maxime, dupa ce lidera Diane James a demisionat, iar Woolfe a dezvaluit ca s-a gandit sa se retraga din formatiunea antiimigranti si sa inscrie in Partidul Conservator.

Dupa o cearta in grupul de eurodeputati, Woolfe i-ar fi cerut unui coleg sa il insoteasca afara pentru a continua discutia. El ar fi fost lovit cu pumnul la scurt timp dupa aceea.

Europarlamentarul a dat dupa incident publicitatii un comunicat in care a dat asigurari ca este bine. "Tomografia a aratat ca nu am cheaguri de sange pe creier. In prezent ma simt mai vesel, mai fericit si zambesc la fel ca intotdeauna", a anuntat el.

"Lucrurile sunt putin mai bune. Tocmai am vorbit cu Woolfe si il voi vizita mai tarziu, in aceasta dupa-amiaza. Inca asteptam rezultatele (analizelor - n.r.). Il voi vizita la spital", a declarat anterior liderul interimar al UKIP, Nigel Farage.

"Din pacate, Steven Woolfe s-a prabusit si a fost transportat ulterior la un spital in urma unei altercatii, care a avut loc la sedinta din aceasta dimineata a europarlamentarilor UKIP. Starea sa este una grava", se arata intr-un comunicat transmis de de purtatorul de cuvant al lui Nigel Farage la scurt timp dupa internarea europarlamentarului.

Surse la curent cu incidentul au spus, ulterior, ca Woolfe a fost lovit cu pumnul in cursul unei reuniuni a europarlamentarilor, dar nu s-a simtit rau imediat. El s-a prabusit in timp ce se pregatea sa participe la un vot in Parlamentul European.

Woolfe, care a si plecat din UKIP intre timp, a fost dus de urgenta la spital, dupa ce s-a prabusit la pamant, a mentionat Parlamentul European.

"El l-a acuzat pe Hookem ca i-a aplicat un pumn in fata, dupa ce iesisera dintr-o sala de sedinte a UKIP, o afirmatie pe care acesta din urma a negat-o" - se mai arata in comunicatul emis miercuri de Parlamentul European.

Posibile sanctiuni ale Parlamentului European variaza de la mustrare la pierderea indemnizatiei zilnice si suspendarea de la participarea la activitatile parlamentare pana la zece zile.