Regiunea belgiana de limba franceza Valonia nu se va supune ultimatumului UE privind decizia in privinta acordului de liber-schimb cu Canada a declarat presedintele parlamentului valon luni, transmite Reuters.

Uniunea Europeana a dat duminica guvernului federal belgian un termen limita pana la care sa sprijine acordul de schimb comercial UE - Canada. Astfel, Belgia ar trebui sa convinga pana luni seara regiunea Valonia sa accepte acordul, in caz contrar summitul programat pentru semnarea CETA urmand sa fie anulat.

Andre Antoine, liderul parlamentului regional si membru al partidului socialist al premierului Valoniei, Paul Magnette, a spus ca regiunea nu poate sa-si dea acordul pana luni.

“Ultimatumurile si amenintarile nu fac parte din democratie. Vrem o intelegere, vrem un tratat, dar vrem sa se negocieze cu o minima curtoazie si cu respect”, a spus el.

“O amanare rezonabila ar fi pana la sfarsitul anului. Astfel am putea ajunge la o intelegere”, a declarat Antoine, adaugand ca vor mai fi zboruri intre Bruxelles si Canada in viitor.

Duminica s-a anuntat ca presedintele Consiliului European, Donald Tusk, va vorbi cu prim-ministrul belgian Charles Michel luni seara, astfel incat prim-ministrul canadian Justin Trudeau sa poata decide daca sa zboare la Bruxelles pentru semnarea acordului, asteptata joi.

Valonia a respins, duminica seara, ultimatumul impus de Uniunea Europeana pentru semnarea acordului de liber schimb cu Canada (CETA), declarandu-se "dezamagita" de cea mai noua propunere a Comisiei Europene, a afirmat un reprezentant al premierului Paul Magnette.