Sediul de campanie al candidatului democrat in cursa prezidentiala din SUA, Hillary Clinton, a fost evacuat noaptea trecuta in urma descoperirii unei substante albe, suspecte, intr-un plic, anunta Reuters.

Hillary ClintonFoto: Captura YouTube

Plicul cu substanta suspecta a fost descoperit initial de doi stagiari la un birou din Manhattan si dus apoi la sediul general de campanie din Brooklyn.

Un etaj intreg al cladirii, etajul al 11-lea, a fost evacuat din cauza ca substanta a fost considerata suspecta.

Politia a anuntat ca testeaza substanta si ca, in total, patru oameni au fost expusi la aceasta, fara a oferi alte detalii.