Suspectul de terorism Jaber al-Bakr, gasit spanzurat in celula sa dintr-o inchisoare din Leipzig (estul Germaniei), fusese in Siria in vara acestui an, a declarat fratele lui intr-un interviu aparut sambata in publicatia Der Welt, relateaza Agerpres.

Potrivit lui Alaa al-Bakr, fratele sau a parasit in acest an Germania - unde sosise in 2015 obtinand statutul de refugiat - cu destinatia Siria.

"Ultima data cand am vorbit cu el a fost acum doua luni, el era la Idlib (nord-vestul Siriei). Mi-a spus atunci ca era extrem de furios si trist din cauza razboiului", a adaugat Alaa al-Bakr. Potrivit acestuia, fratele sau activa in domeniul ajutorului umanitar in cadrul Ahrar al-Sham, un influent grup islamist rival organizatiei Stat Islamic (SI), dar nu este exclus ca el sa se "fi alaturat SI".

"Era extrem de vehement. Mi-a spus ca SI nu reprezinta islamul si ca luptatorii acestuia au facut multe lucruri rele in Siria si Irak", a continuat Alaa al-Bakr.

Jaber al-Bakr a fost gasit spanzurat miercuri seara in celula sa dintr-o inchisoare din Leipzig, la doua zile dupa ce a fost arestat sub acuzatia ca a planuit un atac cu bomba pe un aeroport german.