Prietenia nu muta muntii din loc: guvernul norvegian a rezistat presiunii publice si a decis sa nu ofere un munte Finlandei cu ocazia aniversarii a 100 de ani de independenta, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Drept cadou pentru vecinii lor finlandezi, independenti din 1917, mai multi locuitori din nordul Norvegiei au propus oferirea varfului montan Halti, care are o inaltime de 1.361 metri.

Scopul era corectarea unei neconcordante geografice, intrucat cel mai inalt punct din Finlanda, de 1.324 metri, este situat pe un versant al acestui munte si nu este astfel un varf. Mai mult, pe de alta parte, Halti nu se afla nici macar pe lista celor mai inalte 200 de varfuri montane din Norvegia.

O campanie lansata pe Facebook in acest sens a obtinut sustinerea a peste 17.000 de persoane.

Insa, din pacate, subterfugiile juridice au avut castig de cauza in fata acestui frumos elan de solidaritate transfrontaliera, noteaza AFP.

"Aceasta propunere creativa a primit un raspuns foarte pozitiv in randul opiniei publice. Salut acest lucru si il vad ca pe un semn clar ca Norvegia si Finlanda au o relatie stransa", a scris sefa guvernului norvegian, Erna Solberg, intr-o scrisoare ce a fost primita vineri de primarul localitatii Kafjord, care i-a sesizat initiativa.

"Ajustarile de frontiera intre tari ridica problematici juridice complexe, legate intre altele si de Constitutia norvegiana. Ne vom gandi in schimb la un alt cadou adecvat pentru Finlanda cu ocazia centenarului", a adaugat ea.

Articolul 1 din Constitutia tarii prevede ca Regatul Norvegiei este "indivizibil si inalienabil".