Parlamentul comunitatii francofone din Belgia a adoptat miercuri seara o rezolutie care ar putea bloca implementarea acordului de liber schimb intre Uniunea Europeana si Canada (CETA), transmite AFP, citata de Agerpres. Votul a fost 63 la 28, cu o abtinere.

Comunitatea francofona, denumita si Federatia Valonia-Bruxelles, este una din cele sapte componente ale statului federal Belgian care trebuie sa aprobe CETA, pentru ca Belgia sa poata vota in favoarea acestui acord la reuniunea ministeriala din Luxemburg, pe 18 octombrie.

Rezolutia face apel la seful guvernului Federatiei sa refuze in continuare delegarea catre guvernul federal a puterilor depline privind semnarea CETA. Decizia finala privind rezultatul demersului parlamentar va fi luata de presedintele Federatiei, socialistul Rudy Demotte.

France Presse citeaza "o sursa europena" potrivit carora Comisia Europeana este ingrijorata de evolutia acestui dosar in Belgia si de posibilitatea ca sapte ani de negocieri cu Canada sa fie irositi din motive politice interne. "Rabdarea canadienilor este limitata. (...) La un moment dat, vor spune ca e destul. Este in joc credibilitatea UE", a declarat sursa respectiva.

Toate cele 28 de state membre ale Uniunii trebuie sa isi dea acordul, pentru ca reprezentantii UE si premierul Canadei, Justin Trudeau, sa poata semna CETA pe 27 octombrie, la Bruxelles.