Franta a anuntat vineri amanarea unei intalniri bilaterale cu Polonia, prevazuta in 13 octombrie la Varsovia, si la care presedintele Francois Hollande urma sa participe, dupa decizia poloneza de a intrerupe negocierile privind un contract substantial de cumparare de elicoptere militare Caracal (Airbus), scrie AFP.

Francois Hollande i-a "cerut ministrul Afacerilor Externe Jean-Marc Ayrault sa se deplaseze rapid la Varsovia", a precizat presedintia franceza, dupa anuntul, marti, a intreruperii negocierilor pentru 50 de aparate multirol, in valoare de 3,14 miliarde de euro.

O vizita a ministrului francez al Apararii, Jean-Yves Le Drian, programata luni la Varsovia, a fost si ea anulata.

"Divergentele in pozitiile de negociere ale celor doua parti au facut imposibil un compromis, astfel incat continuarea negocierilor devine fara obiect", afirmase marti ministerul polonez al Apararii.

Semnarea unui acord pentru investitii compensatorii ("offset") era o conditie pentru realizarea acestui contract.

Or Airbus "nu a prezentat propuneri care sa raspunda intereselor economice si de securitate ale statului polonez", arata comunicatul ministerului.

Guvernul conservator, la putere din noiembrie 2015, a contestat inca de la inceput alegerea precedentului cabinet liberal de a cumpara 50 de elicoptere Caracal.

Acest anunt este o lovitura dura pentru Airbus Helicopters, filiala Airbus Group din Marignane, in sudul Frantei.