Zeci de politicieni din Partidul Popular (PP), aflat la putere in Spania, inclusiv un fost director FMI, sunt judecati pentru coruptie si deturnare de fonduri, in doua dosare diferite, relateaza AP si BBC News, citate de News.ro.

Un fost director al Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, judecat, alaturi de alti 64 de bancheri, pentru administrare frauduloasa si deturnare de fonduri la banca Bankia, prin folosirea de carti de credit "opace" pentru cheltuieli ilegale si nedeclarate, a pledat nevinovat, relateaza Associated Press. Faptele dateaza din perioada 2003-2012.

Rato a declarat marti in instanta ca el a crezut ca un card bancar de credit, pe care l-ar fi folosit ilegal, facea parte din salariul sau si era legal.

Procurorii cer condamnarea lui Rato, in varsta de 67 de ani, care a condus grupul Bankia in perioada 2010-2012, la patru ani si jumatate de inchisoare. Bankia a avut nevoie dupa aceea de un pachet de salvare din partea statului.

Rato a fost director al FMI din 2004 pana in 2007, iar anterior a fost unul dintre liderii Partidului Popular, aflat in prezent la putere in Spania.

Tot marti a inceput procesul a 37 de persoane, inclusiv lideri ai Partidului Popular (PP), acuzati de implicare intr-o retea ampla de coruptie, scrie BBC News. Printre cei vizati se numara trei fosti sefi ai finantelor PP.

Omul de afaceri Francisco Coreea ar fi fost liderul bandei care a primit mita in schimbul contractelor.

Correa, care risca pana la 125 de ani de inchisoare, daca va fi gasit vinovat, a petrecut deja trei ani in arest. La sosirea la Tribunalul din Madrid, el a fost huiduit. Mai multi manifestanti stransi in fata cladirii au scandat "Fugi, fugi!".

Asa-numitul dosar Gurtel a zguduit Spania in urma cu un deceniu, atunci cand a fost scos la lumina de o angajata a Consiliului Local al unei suburbii din Madrid, Ana Garrido. Cazul a fost preluat de celebrul judecator anticoruptie Baltasar Garzon.

In urma cu un deceniu, angajata Consiliului Local a descoperit ca primarul din zona, membru al Partidului Popular, favoriza o retea de firme in acordarea de contracte publice. Ea a denuntat faptele, dar si-a dat seama ulterior ca scandalul se extindea mult in afara suburbiei sale.

Dovezile stranse de Garrido au fost predate judecatorului Garzon, care a scos la lumina ca reteaua de companii avea legaturi cu Francisco Correa.

Pe langa Correa, in dosar mai este inculpat fostul trezorier PP Luis Barcenas, care a recunoscut ca a transferat bani din Elvetia catre oficiali din formatiune.

Ministrul Sanatatii, Ana Mato, a demisionat din functie, cand s-a aflat ca sotul ei are legaturi cu reteaua. De altfel, barbatul a fost pus sub acuzare in dosar.

Desi dosarul planeaza de ani de zile asupra premierului interimar Mariano Rajoy, acesta nu a fost anchetat.