Guvernul de la Bogota a semnat luni un tratat de pace cu Fortele Armate Revolutionare din Columbia (FARC), punand capat unui razboi de gherila vechi de zeci de ani, informeaza site-ul postului Telesur, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Zeci de presedinti au participat ca martori la semnarea acordului de pace dintre Guvernul aflat sub administratia lui Juan Manuel Santos si rebelii comunisti din cadrul FARC, care a avut loc in orasul Cartagena, aflat pe coasta nordica a Columbiei.

Reprezentantii gruparii marxiste FARC au parasit sambata regiunea izolata Yari, in urma deciziei luate in cadrul celei de-a zecea Conferinta Nationala a Gherilelor, unde 200 de delegati au votat in unanimitate aprobarea acordului de pace.

Semnarea acordului de pace a avut loc la ora locala 17:00 (00:00, Romania).

O data cu semnarea tratatului de pace, 7.000 de rebeli vor avea la dispozitie 180 de zile pentru a parasi taberele din munte si pentru demobilizarea taberelor de tranzitie, sub monitorizarea Natiunilor Unite (ONU).

Armele folosite de gruparea FARC vor fi topite pentru construirea a trei monumente de pace.

In urma conflictului dintre FARC si fortele guvernamentale columbiene, care a inceput in anul 1958, aproximativ 5 milioane de persoane au fost dislocate, 218.000 au decedat, cel putin 79.000 au disparut, iar altele 30.000 au fost rapite.