Ex-presedintele Camerei Deputatilor din Brazilia, Eduardo Cunha, aflat la originea controversatei proceduri de destituire a fostei sefe a statului Dilma Rousseff, a fost destituit de colegii sai parlamentari luni pentru ca negase existenta unor conturi bancare care ii apartineau in strainatate, relateaza AFP si Reuters.

"Declar pierderea mandatului deputatului Eduardo Cunha pentru conduita incompatibila cu mandatul parlamentar", a anuntat adunarea printr-o sentinta pronuntata dupa vot, potrivit Agerpres.

Sentinta este fara drept de apel: 450 de voturi in favoarea destituirii, 10 impotriva si noua abtineri. Acest deputat ultraconservator de 58 de ani este acuzat ca si-ar fi "mintit" colegii, negand ca era titularul unor conturi bancare secrete in strainatate, in fata unei comisii parlamentare care ancheta scandalul de coruptie in jurul companiei petroliere publice Petrobras. Ancheta judiciara a permis sa se descopere ca el era titularul cel putin al unui cont bancar secret in Elvetia spre care trimisese aproximativ 5 milioane de dolari de origine suspecta.

Acest Machiavelli brazilian, cu par grizonant si costume italiene impecabile, declansase in decembrie 2015 procedura de destituire impotriva Dilmei Rousseff ca represalii la votul deputatilor din Partidul Muncitorilor (PT, de stanga) al acesteia pentru propria sa trimitere in fata Comisiei de etica a parlamentului. Personaj central al crizei politice braziliene, inamic declarat al fostei presedinte de stanga, el a fost suspendat in 5 mai din atributiile sale de presedinte al Adunarii de catre Tribunalul federal.

Personalitate extrem de influenta, Cunha reunise in jurul sau sectoarele cele mai conservatoare ale parlamentului si a incarnat aripa dura a Partidului Miscarii Democrate Braziliene (PMDB, de centru-dreapta) al actualului presedinte Michel Temer, care i-a succedat in 31 august Dilmei Rousseff, destituita din functie pentru cosmetizarea conturilor publice. Cunha a utilizat timp de 11 luni numeroase subterfugii pentru a intarzia procedura care l-ar putea face sa-si piarda mandatul.

Dilma Rousseff ii acuza pe Cunha si pe fostul sau vicepresedinte Michel Temer ca ar fi orchestrat o "lovitura de stat" parlamentara impotriva ei si continua sa isi afirme nevinovatia.