Agentia de presa franceza AFP anunta luni vizita presedintelui Francois Hollande la Bucuresti, precizand ca Parisul considera relatia dintre Franta si Romania drept un exemplu al "Europei pe care o vrem pentru maine: o Europa a investitiilor, o Europa a cresterii economice orientate spre tehnologiile de viitor, o Europa a securitatii".

Francois HollandeFoto: Agerpres

"Pentru Franta, Romania se distinge de alte tari din Europa Centrala, precum Ungaria sau Slovacia, carora seful statului francez le-a reprosat dur joi, fara sa dea nume, ca nu isi asuma "responsabilitatea" europeana", scrie agentia France Presse, citata de News.ro.

Agentia aminteste ca Parisul a salutat "eforturile considerabile" facute de Bucuresti pentru a implementa PNR (Passenger Name Record - n.r.) - schimbul de date privind pasagerii curselor aeriene in Europa, in cadrul luptei impotriva terorismului -, de a combate coruptia si crima organizata sau pentru a gazdui refugiati.

Vizita lui Hollande la Bucuresti vine cu trei zile inainte de summitul european de la Bratislava, menit sa dea un suflu nou unei Uniuni Europene zguduite de decizia Marii Britanii de a o parasi, scriu jurnalistii francezi.

Ultima vizita de stat a unui presedinte francez la Bucuresti a fost cea a lui Francois Mitterrand in 1991, mentioneaza AFP.

"Pentru a simboliza dimensiunile stiintifica si industriala a relatiei franco-romane, Francois Hollande va vizita marti dimineata, langa Bucuresti, instalatiile laser ELI, aflate in centrul unui program de cercetare european destinat sa dezvolte cele mai puternice lasere din lume. Aplicatiile vor fi multiple, de la tratarea cancerului, la fizica materialelor, trecand prin tratarea deseurilor nucleare", scrie AFP.

Agentia precizeaza ca presedintele francez va inaugura, in cursul dupa-amiezii, uzina Airbus Helicopters de la Brasov, de unde "primele elicoptere urmeaza sa iasa in 2018, cu conditia de a avea rapid o comanda semnificativa", potrivit directorului general al filialei grupului aeronautic european, Serge Durand.

Hollande va fi insotit de circa 30 de sefi de companii francezi, "semnal al intensitatii legaturilor economice cu Romania", comenteaza France-Presse.

"Dar aceasta vizita va fi si o ocazie pentru a confirma sezonul cultural incrucisat din 2018, an in care se sarbatoreste centenarul Romaniei moderne, o tara marcata de o traditie francofona puternica", afirma jurnalistii francezi.