Protestele izbucnite in sud-estul Turciei, dupa demiterea din functie a 28 de primari, au degenerat in violente, iar fortele de ordine au dispersat multimea cu tunuri cu apa si gaze lacrimogene, relateaza News.ro, citand BBC. Circa 200 de oameni au protestat in fata Primariei din orasul Suruc, dar au fost dispersati de fortele de ordine.

In provincia Hakkari, patru persoane, inclusiv un viceprimar, au fost arestate in urma unor ciocniri cu politia.

Potrivit presei turce, internetul si alimentarea cu electricitate au fost intrerupte in orasele afectate de proteste.

Autoritatile turce au revocat duminica din functie 28 de primari din comune din sud-estul tarii, regiune cu populatie majoritar kurda, acuzandu-i ca au legaturi cu separatistii sau cu autorii tentativei de puci din 15 iulie.

Douazeci si patru dintre localitatile unde primarii au fost demisi erau administrate de Partidul Democratic al Poporului (HDP, pro-kurd), care a denuntat o ¬lovitura de stat administrativa.

"Aceasta reorganizare ilegala, care dispretuieste vointa poporului si face inutile autoritatile locale alese si institutiile nu are pentru noi nicio baza", a anuntat HDP, al treilea partid ca sustinere in tara, care neaga orice legaturi cu separatistii din PKK.

"Aceasta decizie ilegala si arbitrara va duce la o intensificare a problemelor actuale din satele kurde, iar problema kurda va deveni de nerezolvat", a adaugat HDP

Ceilalti patru primari vizati - trei din partidul presedintelui recep Tayyip Erdogan, AKP, si unul din Partidul Actiunii Nationaliste (MHP) - au fost acuzati de presupusele legaturi cu imamul de opozitie Fethullah Gulen, pe care Guvernul il acuza ca s-a aflat in spatele tentativei de puci din 15 iulie.