De-a lungul timpului, oamenii de stiinta s-au intrecut in a construi sisteme de fuziune nucleara care sa poata furniza energie verde intr-un mod cat mai sigur cu putinta si pe termen nelimitat, scrie Mediafax.

Recent, guvernul american a anuntat ca sustine un astfel de plan, avand intentia sa sprijine fabricarea celui mai eficient dispozitiv de fuziune nucleara de pana acum, scrie Descopera.

In momentul de fata, centralele nucleare produc energie prin intermediul fisiunii nucleare, un proces care presupune fragmentarea nucleelor atomilor in nuclee mai mici, numite produsi de fisiune. Desi aceasta metoda s-a dovedit a fi foarte eficienta, utilizarea ei se face, totusi, cu costuri foarte mari si, mai mult decat atat, se finalizeaza cu producerea de deseuri radioactive extrem de periculoase.

Pe de alta parte, in timpul fuziunii nucleare poate fi obtinuta o cantitate mult mai mare de energie (prin fuziunea a doi sau mai multor atomi intr-un singur nucleu) si nu se finalizeaza cu producerea de deseuri radioactive. Principala problema a oamenilor de stiinta care incearca sa construiasca reactoare care sa functioneze dupa acest principiu este cea a faptului ca procesul de fuziune nucleara presupune obtinerea unei temperaturi extrem de mari, asemanatoare celei de pe Soare (cel putin 100 de milioane de grade Celsius).

Cele mai importante initiative in domeniul producerii reactoarelor care folosesc fuziunea nucleara sunt cele ale germanilor din Griefswald, care au fabricat stelaratorul Wendelstein 7-X, si cele ale chinezilor de la EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak). Niciuna dintre echipele de cercetatori nu a reusit insa sa dovedeasca ca poate produce energie nucleara sustenabila prin intermediul fuziunii nucleare.

Fizicienii de la Laboratorul Princeton pentru Fizica Plasmei, aflat in subordinea Departamentului American al Energiei, sustin ca au gasit solutia la problema pe care nici germanii si nici chinezii nu au reusit sa o rezolve. Ei sustin ca reactoarele de fuziune nucleara produse pana acum nu sunt eficiente deoarece au forma cilindrica si, drept urmare, au hotarat sa proiecteze sisteme de forma sferica care ar permite controlarea plasmei cu ajutorul unor campuri magnetice de energie mult mai mica.

Noul dispozitiv nu va mai functiona cu ajutorul magnetilor clasici de cupru, asa cum s-a intamplat in cazul sistemelor similare, ci va folosi magneti superconductori de temperatura inalta, care permit electricitatii sa circule in interiorul lor cu rezistenta zero. Cu ajutorul noului sistem, specialistii spera sa obtina tritiu, un izotop rar al hidrogenului, care poate fuziona cu deuteriul, un alt izotop al hidrogenului, pentru a produce reactii de fuziune nucleara.