Vicepresedintele american Joe Biden va incerca sa reconfirme sprijinul Statelor Unite pentru guvernul Turciei, dupa lovitura de stat esuata din 15 iulie, a anuntat Casa Alba. Dialogul lui Biden cu oficialitatile de la Ankara va avea loc in cadrul unei vizite in Turcia, saptamana viitoare, relateaza DPA.

Vicepresedintele SUA urmeaza sa se intalneasca cu presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, si cu premierul Binali Yildirim miercurea viitoare, pentru a "reafirma taria aliantei dintre SUA si Turcia", a declarat presei vineri un oficial american de rang inalt, care a cerut sa nu ii fie dezvaluita identitatea, potrivit Agerpres.

Biden va prezenta condoleante familiilor celor ucisi in timpul puciului.

Washingtonul se asteapta ca Ankara sa solicite extradarea clericului Fetullah Gulen, rezident in SUA, pe care guvernul turc il acuza pentru tentativa de lovitura de stat din iulie. Procesul de extradare este insa de durata, a precizat sursa citata. Turcia a cerut pana acum extradarea lui Gulen doar pentru acuzatii fara legatura cu evenimentele din iulie.

Biden va vizita marti Leton, unde va sublinia angajamentul SUA fata de NATO, fata de o Rusie "tot mai agresiva", a declarat oficialul citat de DPA. Vicepresedintele va participa la o reuniune la varf a liderilor celor trei state baltice si se va intalni cu presedintele leton Raimonds Veionis si cu premierul Maris Kucinskis. La intoarcere, el va face joi o escala in Suedia, pentru discutii cu prim-ministrul Stefan Lofven, inclusiv despre iesirea Regatului Unit din Uniunea Europeana si despre criza refugiatilor.